Elena Spiridon 
nebunul aleargă
să prindă un loc în față
pe strada plină cu tarabe
și cântă ca popa
când te-așează undeva sub cruce
iar trecătorii,
cu ochii cât cepele,
își fac sfânta cruce
aleluia!
apoi își ia măruntaiele
și mi le aruncă pe fereastra
deschisă în urechile mele
ca să ajungă pe fundul fântânii arteziene….
și mie îmi place
că numai un nebun poate înțelege un alt nebun
care cântă întruna imnuri dragostei
pentru alți nebuni
ce nu-și alintă diminețile
și nu înțeleg nopțile
dorm ca și cum ar fi ultima noapte
cu vise către o lume nebună
cu zero barat
pe autobuze
și troleibuze
ce duc dus
că, la întors, nu mai sunt bilete
decât pentru cei
care au cuvântul de început
cel fără sfârșit,
e la mine în buzunarul stâng.
