Născut de-atâtea învieri

Lui Nichita

În haine noi te-mbrac – cuvinte roz din ploaie
Pe creștet cu iubire și gând de nicăieri
Cu pacea lunii-n piatră și zborul jos de soare
Atâta depărtare e-aproape-n învieri

Fantome de cuvânt îmi mușcă glezna șarpe
Sub tălpi pământul crapă și-alunecă în doi
În zări te văd din nou aiuritor de galben
Și nu mai știu de-i astăzi sau mâine printre noi

Cuvintele în alb aplaudă plecarea
Aceeași rugăciune aduce cerul jos
Cu buze sângerii iar tremură coperta
Și literele-cad verzi sub tropotul din os

Ți-e dor de dorul flu al vieții dintre zile
Cu ceasuri înclinate spre mâine dinspre ieri
Dar astăzi e-un nimic înconjurat de moarte
Ce-mpinge POEZIA când sub lumină pieri

În haine noi te-mbrac – cuvinte roz din ploaie
De plec tu vii alb-vechi-flu din nou de nicăieri
Cuvânt lângă cuvânt ne-mprăștiem sub soare
Nu ești… ești doar născut de atâtea învieri
21 martie 2020