N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,

N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.

Când bate vântul peste deltă, trestiile

Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc.

N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept.

Inima n-are aripi, dar deseori zboară.

Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,

Încap într-un flaut, într-o vioară.

Cerul n-are margini, stelele au,

Miez şi margini de foc are şi soarele.

Vântul de seară mi-a spus c-o să moară

Dac-o să-i rupeţi în drum picioarele.

Ce să fac, dudule? încotro s-o apuc?

Mă strigă din patru părţi zările.

Munţii cu păduri cu tot mor sufocaţi

şi-n curând o să moară sufocate şi mările.

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,

N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,

Crângurile sunt pline de flori şi de iarbă

Şi de arbori plăpânzi care cresc.

Zaharia Stancu, „N-am să vă spun”

 (sursa foto: rincondeltibet.com)