Ioan Barb 
Parcă aș merge pe cioburi de sticlă
pe o mare mărunțită în milioane de bucăți
îmi alunecă de sub tălpi sângele sărat al valului
acoperindu-mi umbra
un martor ce mă însoțește pretutindeni
încă merg înainte fără să mă scufund
și nu mai este nimeni în jur
încât îmi aud gîndurile
aduse înapoi de briză ca niște ecouri
îmi cercetez iar și iar fiecare ascunziș
însă în mine totul e la vedere curat și trist
ca într-un tunel în care s-a adăpostit
umbra ninsorii din altă iarnă
Sursa foto: programedecalculator.files.wordpress.com
