Moleculele fericirii

Luna face din sufletele noastre

un jurnal

închis în încheieturile șubrede

ale clipei.

Adâncindu-și privirea

în tăcerile nopții,

scrie poeme pe epiderma vieții –

o rană deschisă

prin care respiră doar dorul;

din ea se secretă moleculele fericirii,

le înghițim în zorii modelați

de fiori care nu trec…

Îmi rămâne o cicatrice

când umbra iubirii îmi atinge trupul.

Simt emoția secundei incadenscente

cum îmi brăzdează celulele.

O linie sinuoasă

mă conduce către mâine,

o urcare nevăzută

ca fața timpului.

Și luna (mi)-e plină de noi –

gânduri rătăcite în înălțimea visului

Aș vrea să am o undiță

să-i prind misterul

și să pot hrăni pe cei însetați

de clorofila începutului.

Sursa foto: shopohmygod.com