Metamorfoză

O! dacă o să plâng

în toamna asta vitregită de iubire,

este pentru că pierd culoarea ei

şi nu mi-e teamă

că mă-nfrăţesc cu pomii solitari,

ce-n iarnă vor fi plini de promoroacă….

Iarna îmi dă sentimentul de linişte,

de aşteptare şi răbdare…

Şi-o să trăiesc ascunsă într-un basm,

departe de lumea dezlănţuită…

De-acolo voi zămisli în vis poeme

din simţămintele pe care le trăiesc,

cu heruvimii voi sta la masă

iar îngerii îmi vor cânta doar psalmi…

De mă voi trezi din somnul iernii,

este pentru că,

îmi vor bătea în geam,

nerăbdătoare, crengile-surori

înmugurite-n soare,

iar ghiocelul, vestitor al primăverii,

îmi va trimite un sărut

în floarea-i albă,

cu urme de omăt…

iar pe tine iubite,

te voi aştepta ca o cenuşăreasă

sub streaşina de stihuri plămădite,

în verdele iubirii,

să mă transformi în cosânzeană

şi să-mi găseşti pantoful

ce-n toamnă l-am pierdut.