Sergiu CrăciunPleoapele apăsau neobosiții ochi
și nu-mi rămâne decât să
trec alene
peste drumul ce traversează
o parte din al tău destin…
obosit mă târâi
și-ncet mă apropii de
locul obârșiei
să fie așa?
nu știu
eu doar mă-mping încolo
încoace
e-un du-te vino
mai alert
tot mai alert
și dintr-o dată te oprești
să savurezi
totul: fiecare adiere
fiecare om ce trece
îl analizez de sus până jos
de oriunde
merg mai departe și-mi
caut de treabă
merg încet, ușor
savurând în tihnă clipa
care clipă?
Indiferent de vremuri orice
numai clipa de pe urmă nu.
