Memento mori

Este varianta scurtă a versetului biblic: Memor esto quoniam mors non tardat (Ecleziast 14:12).

Însă mesajul: Amintește-ți că vei muri, nu trebuie pus în cimitire, pentru că nu are legătură cu moartea, deși o pronunță explicit, are legătură cu viața, mesajul trebuie pus peste tot în oraș, în loc de reclamă la ulei Floriol, la carne proaspătă, la haine H&M, în loc de semne de circulație și de fapt la fiecare trecere de pietoni. Semaforul la culoarea verde ar trebui să pâlpâie aceste mesaj, memento mori, și nu de frica vreunui accident în trafic, nu de frica propriei persoane care uită că există și se lasă topită, contopită în marea de oameni, de probleme. Ce-ar fi să nu mai stăm pe fundul oceanului interior și să ieșim la suprafață așa cum făcea și Poseidon. Să putem stârni furtuni, apoi să facem liniște, să fabricăm insule, fie și artificiale, fie și imaginare, fie doar pentru câteva zile, apoi să le scufundăm, după bunul plac. Să suflăm gheață peste lacuri, să alunecăm, să ne jucăm, să lăsăm să ne izbuncească din piepturi izvoare de apă curată. Mulți vor veni lângă noi, așa cum râsul este contagios și viața este la fel. Dacă stai lângă un om bine dispus, jovial, aproape fericit, tendința este să stai mai mult.

Memento mori ar trebui să fie sita dintre viață și moarte, ar trebui să fie o mașinărie de vânturat bunele de rele sau chiar o rășniță de făcut praf și pulbere moartea; memento mori ar trebui să scriem pe pereții camerelor unde dormim, pe frigidere pe bilețele galbene, dimineața când ne trezim acest lucru să ne amintim că aveam ca prioritate, să avem tatuaje pe mâini în loc de ceasuri. Ceasul nu ar mai avea rost devreme ce am fi guvernați de acest: amintește-ți că vei muri.

Așadar, să decidem să trăim.

….

Memento mori este în strânsă legătură cu:  Vanitas vanitatum omnia vanitas, totul e deșertăciune, și lângă vanitate stă mereu un craniu la fel ca acela de lângă citatul celebru din titlu. Să ne amintim că totul e fragil. Mi se pare simplu să vrei să trăiești dar în același timp un act de curaj. Am același caracter milos ca al tău,  ar trebui să îmi fie milă de mine în primul rând, să mă iau în calcul, că am o singură viață, o șansa la infinit să mai mă nasc o dată, și chiar dacă m-aș reîncarna, cine știe ce și cum ar fi. Îmi place de mine așa cum sunt și de tine așa cum ești. Când spui Yin și Yang, spui Nord și Sud, loc însorit-loc întunecos, două forțe diferite, nu, noi nu suntem Yin și Yang, nu ne completăm formând ceva armonios, nu, suntem aceeași culoare de la început. Iubirea a devenit în fapt o alegorie, am exprimat o idee  abstractă prin mijloace concrete, ceea ce a fost între noi, asta a fost, o alegorie. Și va fi. Probabil la fel. J nu este un punct terminus, poate noi continuăm asta de mii de ani, cine știe, și totul îmi pare așa o mână divină care aranjează tot pentru noi….

Aș vrea să nu mai caut să înțeleg ce nu e de înțeles. Nu simt deloc fenomenul augmentării, tot timpul sunt întrebată de grafice, dar graficul vieții, în graficul iubirii unde suntem…aici mercurul cedează, s-a transformat în altceva, într-un lichid care nu urcă, nu coboară, stagnează permanent, pare a nu fi pe Terra așa ceva, fără să se evapore, fără să treacă în altă stare, pare a nu fi, dar este-viața.

În mine palpită ceva nou, poate tu-viața, ceva se mișcă, ceva, o șansa, o șansă  nu a mea, ci la mine, sună straniu, mă pot naște din nou, cred că am abilitatea asta.

…

M-am zbătut destul, singură, fără să spun nimănui, știi… sunt durerile alea pe care nu le poți da nimănui, am tremurat, am licărit singură pe întuneric, de frig, de frică, de emoție, de boală, am pâlpâit ușor, intermitent, ca un far care tot face semne:

-Hei, aici e pământ.

Viața e pe pământ, asta dacă vrei să fii în viață.

Sursa foto: 4.bp.blogspot.com