Meditații

Să renunț la ce a fost pierdut.

Nu mai am timp să visez la ce pot recupera.

Acum am nevoie să privesc cerul, dar dincolo de nori.

Când nu văd norii, nu mă mai văd pe mine.

***

Să fii acolo, să fii aici, dar să fii și dincolo. Să nu ai teamă de locul în care trăiești.

Ce e dincolo de lumea asta? Ce dincolo de noi? Dar după cuvintele scrise și nescrise?

Ce am găsi după cuvintele rostite și nerostite?

Tăcere. Liniște. Gălăgie. Atmosferă. Dileme. Enigme. Cuvinte. Vid. Abis. Prăpastie. Întuneric.

Sunt perioade în care deciziile le ia trecutul și le fură, iar visurile, ambițiile și orgoliile rămân în aer. Dramele și traumele se nasc în copilărie sau adolescență. Sufletul se aliniază cu tristețea. Mintea se tulbură când se vede obligată să privească ce este în suflet.

Sunt emoții ce vor tulbura sufletul unei mame neputincioase în fața propriei sale drame și, în timp ce reușește să înlocuiască toată ura cu zâmbete, se tot întreabă:

Soartă, unde mi-ai ascuns fericirea?

***

Renunțare, acceptare sau resemnare?

Ce alegi dintre aceste trei cuvinte: renunțare la ce ai fi vrut să aduci în sufletul tău? Acceptare la ce nu mai poți fi și avea? Resemnare la ceea ce a fost și nu mai ai cum să schimbi?

Dar cine mai are timp de întrebări când ne rătăcim în poveștile altora și ne ia valul ca să ne prindă în mreje. De ce să nu alegem să fim doar spectatori?

Știm, dar adesea uităm că ce e val, ca valul trece.

Cum ne-a lăsat Eminescu scris în a sa Glossă.