Emanuela Bușoi 
Limba de viperă a Xantipei
amuţită e o vreme învinsă
de dogoarea verii insulare
amforă oacheşă răsturnată printre măslinele verzi
pitite în ierburile înalte
ce niciodată
nici murate
nici ulei preţios
nu vor fi.
Mulţumind soarelui
fără sandale
statuie verticală bine înfiptă
în solul străvechii Elade
Socrate
cu ochii închiţi
cântăreşte greutatea în aur
a adevărului
închis-deschis în fiecare cuvânt
rostit în gând mai întâi
apoi în agora mâine-poimâine
cu precizia daltei
moşind noi zei albi nemuritori
în blocul inform de marmură.
Atena aşteaptă să intre
pe poarta cetăţii
în amurg
un bărbat
o femeie şi
un măgar încărcat
cu sacii plini ochi
cu măsline lucioase
foarte bune
alături de o cupă cu suc proaspăt
de cucută. //
Olives vertes
La langue de vipère de Xantipa
muette est pour un temps vaincue
par la chaleur de l’été insulaire
amphore brune renversée parmi les olives vertes
blotties dans les herbes hautes
qui jamais
ni conservées
ni huile précieuses
ne seront.
Remerciant le soleil
sans sandales
statue verticale bien planté
dans le sol de la vieille Elade
Socrate
les yeux fermés
pèse le pods en or
de la vérité fermée-ouverte dans chaque parole
prononcée mentalement tout d’abord
puis en agora demain ou après demain
avec la précision du ciseau
accouchant de nouveaux dieux blancs immortels
dans le bloc informe de marbre.
Athènes attend qu’ils entrent
par la porte du cité
au soleil couchant
un homme
une femme et
un âne chargé
de sacs tout pleins
d’olives luisantes
très bonnes
a côté
d’une coupe de jus frais
de ciguë.
