Maria M VasileTe-am întâmpinat mereu
cu iubirea zâmbetului copilăresc
în mereul arzând al fiecărei clipe.
Aripile îmi căzuse în suflet,
le ascundeam să nu te rănească cu zborul.
Nu ai înțeles sacrificiul cuibăritului ascuns,
nimic din cântecul tăcerii mele.
Doream să fii fericit,
să nu te întristez că mă născusem cu aripi.
Eram Icar coborât în lume,
să plâng peste ape rătăcite de furtuni.
Aveam doar vina că mă născusem cu pene.
M-am prefăcut că sunt floare de nuntă în păcatul lumii.
Pluteam veselă pe sânul piscului nevăzut
ca ochiul tău să mă vadă doar plăcere fără trup luminos.
Mă cunoștea doar luna, mă aduna din pădurea norilor
și îmi săruta mereu inima arsă de atâta ascuns.
Am făcut legământ cu mine,
să fug peste câmpuri coapte de neliniști.
Am rămas atârnată de candela albă,
cerșind cu șovăială udă audiență la Dumnezeu.
Doream să mă învețe
cum să supraviețuiesc iubirii de a exista fior,
să mă ajute să nu mai fiu pasăre caldă.
Oamenii nu iubesc zborul,
iubesc doar patimile îndoielii.
Mă frigeau toate cuvintele ascunse în surâs,
mă loveau toate ploile șterse
de saltul privirilor veninoase că sunt aripă.
Nu mai privit în fluviu să-mi vezi râul arzând…,
mai lăsat să mă zbat pe uscatul dintre ape, fluturând zăpezi.
Tu nu mai zărit nici atunci, nu mă vezi nici acum,
ești legat de pietrele plăcerii,
ești iubirea altui continent.
Eu… zâmbesc plângând în suflet…,
sunt vinovată că m-am născut înaripată,
lăcrimez pe aripile-mi arse…
E frig, e cald, m-am pierdut prin așteptările visării,
voi rămâne pe celălalt mal până la sfârșit.
Nu ți-am cerut nimic! Doream atât, să fii fericit!
6 august 2023
