Ion ȚoanțăIon Țoanță
12.06.2016

Marți fără busolă

Ziua de marți,

trecută prin filtrul

diademelor,

pică la examenul

de capacitate,

„unde-i femeia?”

„la polul opus,

domnule diriginte”,

„stai jos,

nota trei!”

„unde-i femeia?

spune tu, arbore!”

„n-am toate frunzele acasă,

mărite dascăle”

„nota trei şi confiscarea

crengilor”,

„ce-aveți cu ziua de marți?”

țipă dom’ poet,

„noi, bună pace,

dar la examenul iubirii

a căzut

pe trei ceasuri rele”.

Sursa foto: pinterest.com