Emanuela Bușoi
Marea de un albastru, mai diafan, mai pal,
Alintă iar castelul, alb, oriental,
Sub soare se avântă mândrii pe terase
Trandafiri roşii, eşarfe somptuoase,
Crini albi de mai îşi caută stăpâna
De ei mereu vrăjită, Maria, regina,
S-apară sub văluri de mătase grea…
Plecată e demult şi numai inima
Mare cât rotitul soare o vreme s-a găsit
În Stella Maris, în sipet de argint.
Pe ţărm doar tronul maiestuos, de opal,
Doreşte-un răsărit de dincolo de val.
