George Vigdorovits Dumnezeu, ilegalistul,
împrăștie manifeste în alb
la marile adunări ale fricii.
Idealiști ai vieții
își semnează condamnarea fericiți,
mângâindu-le lucia eternitate.
Am născut destule mortăciuni,
caravane de semne negre
risipite în pripă prin deșertul alb.
Am rătăcit prin lăturalnicele drumuri
ale neputinței incolore
gravate pe trupul sublim al mirajului:
un autograf indescifrabil de nisip spulberat
în pustiul nemărginit al deșertăciunii.
La zidul speranței
se frânge ultimul gând vertical
sub rafala spaimelor.
Cuvântul prăbușit
nu mai valorează
nici cât o baltă de sânge.
