Doina Bezea 
Rupe Doamne lanțul din cârcelul ierbii
și dezleagă-mi zborul dintr-un jug de flori,
mai așează-mi timpul la dospit când cerbii
vor veni să calce umbra-mi din trifoi.
Prinde blând izvorul în căpăstrul lunii
și fă mir pe crucea umbrelor de os,
când, sosi-va timpul să dezgrop petunii
să-mi spăl înserarea de noroiul gros.
Cui să-ntind acum aste mâini de jad?
sub cărări ce-ascund ochiu-n palma crucii,
ce furtuni să isc scuturând ulucii
umbrelor tăcerii dintr-un lut ce cad?
Duminica bate clopotul prin sânge
iernii mele gheața nu-i mai naște flori,
timpul țipă iute în bătăi ce strânge
pași-mi de prin stele, iarba de prin nori.
Sursa foto: i.ytimg.com
