Maria Filipoiu
Pe pat de gânduri îmi aștern dorință,
Ce nu-mi mai poate fi îndeplinită.
Să-mi sărut măicuța, nu-i cu putință,
Că de moarte vicleană e răpită.
În brațe de dor, din amintiri o strâng
La pieptul cald, cum o făceam odată.
Doru-mi potoleam, obrajii sărutând
Și ochii cu privire-nlăcrimată.
De Ziua Mamei alerg la crucea sa,
Cu flori din grădină s-o împodobesc.
Ca pe măicuța, o voi îmbrățișa,
Fruntea ce-o săruta, de ea să-mi lipesc.
La capăt de mormânt aprind lumină,
Ca măicuța de pe Calea Lactee,
În visul meu spre a vedea să vină,
În gând să-mi lase a slovei scânteie.
Opt Martie era o zi frumoasă
Și mare sărbătoare era-n sufletul meu,
Chiar pe vreme cețoasă ori ploioasă.
Că mă simțeam iubită de Dumnezeu.
Azi de iubirea mamei sunt flămândă
Și înserată de al chipului dor.
La Opt Martie, privirea-mi inundă
Izvorul de dor, ca ploaia norilor.
Vremea-nsorită stârnește furtună,
Iar inima-i de tristeți inundată,
Că nici vremea însorită nu-i bună,
De când mama nu mă-ntâmpină-n poartă.
