Mihaela HurăTrec păsări de iarnă spre marginea serii,
cruci negre cu aripi înfipte în cer,
nu vor să se-așeze, pământu-i stingher,
nu știe să-și vindece umbrele verii.
Livada scrâșnește din dinții de gheață,
visează că sfinții copacilor cad,
în case Crăciunul mai doarme sub brad,
copiii au urme de îngeri pe față.
Se-aude ninsoarea târzie cum vine,
cum bate la ușă, deschide-i acum,
mai pune-ți o haină, mai pune-ți un drum,
mai pune-ți un suflet și ia-mă cu tine.
