Maria Filipoiu
Nicicând nu e mai potrivit,
Ca-n zi de Sfântul Valentin
Să-ncredinţezi celui dorit,
Iubirea-n viaţă şi-n destin.
Noroc deplin de-ţi e sortit
Să întâlneşti ca dar divin,
Se află-n chip neprihănit,
Cu zâmbetul de farmec plin.
Când eşti bărbat cuceritor,
În dar iubitei să-i dai flori
Și un sărut surprinzător,
Trezind ai dragostei fiori!
Şi să-i şopteşti cu glas vibrând:
-„Aş vrea prin sacru legământ
Să fim în suflet şi în gând,
Uniţi cu-al sorţii jurământ”!
Să-i încredinţezi iubire,
Cu-al vieţii vis clădit în zori
Și a ochilor sclipire
Răsfrântă-n petale de flori:
-„Când lângă tine nu voi fi
Să te alint şi să-ţi vorbesc,
Doar florile îţi vor şopti
În locul meu, cât te iubesc!”
Din muguri de primăvară,
Pentru calea nemuririi,
Să păstrezi în inimioară,
Sentimentele iubirii!
Fericirii să îi zâmbești
Și să nu încalci jurământ!
Din dragoste să dăruieşti
Urmaşi ai vieţii pe Pământ!
Fără fiorii iubirii,
Să nu treacă niciodată,
Sărbătoarea fericirii!
Deși e împrumutată.
Cu drag prin timp să-ţi aminteşti
De sărbătoarea iubirii.
Și cu vibraţii sufleteşti
Să sorbi cupa fericirii!
Să parcurgi prin toamna vieţii,
În păr, cu fulgi de ninsoare.
Iar iubirea tinereţii
Să rodească-n noi vlăstare!
Foto: Andi Spot
