Magi de sare

S-a făcut târziu iubito
toamna se refugiază în frunze
iar timpul se repede spre noi să ne arunce
în clepsidrele sale cele mai noi
cu gâturi lungi

noi însă luptăm cu destinul
ne zbatem să rămânem pe buza sticlei
simțind cum chipurile noastre se retrag în ele însele
apoi cad în sare
ca niște scoici uitate

înăuntrul nostru
vântul ca o mumie de fum
caută o denivelare
disperat că nu mai este nimic de pus la pământ
rămâne doar stinsul lătrat de toacă
și o umbră de călugăr
în curs de mumificare

cu pana gândului îți mângâi sânii
ca pe niște mausolee ale iubirii
visând la umbra binefăcătoare
a obeliscului
care domina cândva orizontul

resemnați
ne așezăm ca într-un ritual budist
pe tronul de travertin al falezei
ascultând liniștea așternându-se
peste larma de șoareci a vechilor corăbii

adormim
mână în mână
ca doi magi răbdători
ce-au să devină încet și sigur
sare