Nina PlopeanuNina Plopeanu
20.04.2018

Lupii orbi

Am auzit urletul lupului pornit de pe creasta împădurită. A înconjurat  în spirală cătunul pierdut  printre stânci și s-a oprit  lângă coliba din capăt. Femeia și-a luat pruncul în brațe și s-a ascuns în colțul dinspre miază-noapte. Copilul s-a lipit de sânul mamei  ascultând cu luare aminte sunetele înalte și notele grave care aminteau de momentul nașterii sale, când cordonul ombilical n-a vrut să se rupă decât după ce vraciul a invocat pricoliciul de lup. Bărbatul a întețit focul. Apoi, a apucat arcul și tolba cu săgeți și s-a așezat în fața ușii. Corpul său atletic îmbrăcat în blană de lup a rămas înțepenit în poziție de luptă. Obrajii vineții ai lunii aminteau că se apropia ziua lupului. Fiara înfometată aștepta jertfa. Venise rândul celor doi soți să împlinească tradiția și să potolească setea de sânge a animalului. Cum nu aveau vite, trebuia să se sacrifice unul dintre ei. Și pentru că nu voiau să lase pruncul orfan de tată sau de mamă s-au hotărât să țină piept dihaniei.„Apropie-te, fiară, abia aștept să-ți străpung inima cu săgeata otrăvită pe care ți-am pregătit-o.” a gândit bărbatul privind spre ochii trandafirii ai astrului ce aștepta înfruntarea. „ Ai grijă să nu dai greș!”, i-a strigat femeia ghicindu-i gându-l. După ce a ucis lupul, bărbatul s-a îndreptat spre păduricea de pini. A găsit bârlogul unde lupoaica flămândă tocmai  alăpta puii cu puținul lapte ce i se scurgea din mameloanele roșii și crăpate. Cu săgeata otrăvită i-a străpuns ochiul stâng. Când a văzut că nu mai mișcă, vânătorul a luat cei trei pui fără ochi  și i-a băgat în traista pe care o purta la brâu.

            Ajuns acasă, obosit și plin de sudoare cleioasă din cap până în picioare, bărbatul a așezat lupii orbi lângă  Kaia, cățeaua bătrână care le păzea coliba de mai mulți ani. Aceasta născuse de curând un cățeluș pricăjit pe care mama sătulă să-l vadă cum se chinuie să trăiască l-a sfâșiat și l-a îngropat împreună cu oasele pe care nu le mai putea roade. Scheunatul celor trei pui de lup flămânzi dar viguroși i-a stimulat lactația. Cu țâțele umflate s-a așezat lângă ei și i-a hrănit ca o mamă bună și iubitoare.

***

            Căzuse prima zăpadă. Din holul pensiunii Palla priveai dealul ce urca spre clinica de psihiatrie de unde te externaseși în urmă cu două zile. Nu aveai curaj să te întorci acasă. În nopțile cu lună plină auzeai încă urletul lupilor orbi.

            Ți-ai coborât privirea spre poalele coastei unde un bloc în culori pământii se acoperea treptat cu mantia albă. În fața clădirii care părea că ține dealul în spate,  un bărbat și o femeie însărcinată încărcau bagaje într-un automobil pregătindu-se de plecare. Vremea care se înrăutățea părea să nu-i deranjeze. „Suntem abia la începutul lui noiembrie. Nu cred că ninsoarea ne va face probleme i-a spus bărbatul femeii înainte de a ambala motorul”. „ Sper să ajungem cu bine. Familia mea ne așteaptă să sărbătorim împreună nedeia lupilor”.

Ai văzut mașina pornind pufăind pe nări, cu farurile aprinse ca ochii unui lup flămând. „Să ne grăbim! Să trecem de pădurea de pini până nu se înserează i-a spus bărbatul femeii sale privindu-i cu drag pântecul umflat ce se profila pe sub pelerina cărămizie din cașmir”. I-ai urmărit străbătând orașul până la ieșire. I-ai văzut intrând pe drumul mărginit de o parte și de alta de  chipuri întunecate care se legănau lovindu-și crengile unele de altele. Sperau să poată trece de pădure, când viscolul s-a întețit. Bărbatul a frânat brusc. Comenzile mașinii nu l-au  ascultat și s-au oprit brusc în hățișul de lângă lizieră. A încercat să repornească motorul. A învârtit cheia în contact odată, de două, de trei ori, dar nu s-a auzit decât un hârâit răgușit.

Ai zărit femeia neliniștită mângâindu-și pântecul. Încerca să-și calmeze fătul care lovea din picioare. Nu scotea niciun cuvânt, ca de fiecare dată, când soțul său se afla  la ananghie. Îl lăsa să se concentreze și să încerce să rezolve problema fără sfaturi de prisos. Bărbatul a coborât și, după ce a văzut ce s-a întâmplat, s-a întors mormăind nemulțumit în barbă. „Nu cred că pot să scot singur mașina din hățișul în care s-a împotmolit, iar tu nu ai cum să mă ajuți. Avem nevoie de un utilaj care să ne tracteze, dar nu știu unde să-l găsim. Nici semnal la telefon nu avem, așa că, nu pot să-ți ascund faptul că suntem într-o situație grea”. „Avem combustibil suficient în rezervor? a întrebat timid femeia încercând să sugereze o soluție”. „Da, dar motorul nu mai pornește. O să încercăm să rezistăm până dimineață. Poate se  potolește viscolul . Bine că  nu trebuie să naști acum. Am avea o grijă în plus ”. „Nu încă, dar se poate întâmpla oricând.  Sunt în 28 de săptămâni, iar micuțul este foarte agitat” i-a spus femeia scoțând un suspin după ce a simțit o durere scurtă, dar puternică  în dreptul ombilicului, durere ce s-a repetat după câteva minute.„ Cred că am contracții” l-a atenționat pe soțul îngândurat, ce-și masa ușor fruntea cu degetele de la mâna stângă. „  Să plec după ajutor? și-a întrebat soția  a cărei față   începuse a se schinomosi de durere și teamă.

 L-ai văzut cum a   deschis portiera.  Fără să aștepte răspuns, a pornit alergând pe drumul de întoarcere.

                                                    ***

Ai simțit cum durerile facerii te încolțeau din toate părțile. Nu-ți găseai locul. Te-ai rezemat de portieră încercând să-ți întinzi  picioarele. Aceasta s-a deschis și ai căzut pe stratul rece de zăpadă.  Ți-ai revenit pentru o clipă și ai privit în jur. O coroană împletită din luminițe sângerii  închidea cercul în jurul tău. Aburi calzi cu miros de fiară sălbatică îți invadau nările  care se dilatau în încercarea de a respira profund și des. Ai închis ochii și, după un ultim țipăt, ai simțit cum din trup ți-a alunecat povara. Deși erai ostenită, ai zărit cum lupoaica alfa s-a apropiat de mica făptură și i-a rupt cordonul ombilical cu dinții. Lupoaicele doici au înșfăcat fătul  și ți l-au strecurat aproape de sân. Zgomotul de motor și lumina puternică a farurilor unei ambulanțe a alungat haita care s-a retras tăcută în hățișul întunecat. „ Aici trebuie să fie”.

 Ai recunoscut vocea soțului tău și ai adormit cu pruncul moșit de lupi în brațe.

Sursa foto: lucista.wordpress.com