Lui Nichita

Ne amintim de tine 

așa cum ne amintim de locul nașterii noastre..

Sunt magnoliile înflorite, poete, 

în Ploiești, a plouat în luna lui martie 

și noi ne iubim în tăcere sau nu,

ducând cuvintele în primăvară

ca pe niște clopote 

ce bat de trezire, 

de nașterea poeziei, 

de ochi înlăuntru, rasfrânt 

peste clipele fugărite de vise.

Amprenta-ți ,,al meu privit de al său”

a rămas scrisă în sufletul celui 

care te-a primit, aripă, 

să îți poarte în pas nemurirea.

Trecem pe urmele tale căutându-ne.

Pipăim timpul, cântându-ne poveștile.

„Al meu privit de al său” s-au întâlnit azi într-un poem, pian, 

intonând viața în ritmul copacilor.