Brandy BaraschA fost odată așa ceva ca un logos
Nu știu cum pot să vi-l descriu
Ce-a început spontan din interior să ardă
Mocnit din sine să apară
Tot ce se vede tot ce nu se vede
Tot ce se știe și tot ce nu se știe
Tot ce se poate și tot ce nu se poate
Și s-au iscat de dinăuntru
Ceva ce vânturi se numesc
Și-au împrăștiat funinginea în zări
A început apoi o ploaie neagră
Măruntă să cadă peste tot
Cădeau așa ca niște cristale de cenușă
De diferite forme cuneiforme hieroglife
Pictograme, cap de bou, alef, a
Un adăpost, beit, b
Și-au îmbibat pământul cu cerneala lor
Până ce de frig să se încălzească
S-au pus umăr la umăr de-a lungul
Și de-a latul zicându-și biblie coran
Tomuri groase ca niște cărămizi
Ce-au început ființele bipede
Să și le arunce cap în cap
De n-au rămas la urmă decât cioburi
Până ce veniră niște învățați
Să scotocească printre resturi
Să lipească ce mai era de lipit
Chiar dacă ce lipeau se potrivea cu greu
Așa au salvat ei câteva tomuri
În raftul unei biblioteci le-au stivuit
Sperăm după o anumită chibzuială
Ce logos s-o numim
