Emanuela Bușoi
Ne adunăm, cu drag ne adună
Iubitul liceu pe toți împreună,
Să întâlnim peste vreme și flori,
Pe uitate cărări, peste albe ninsori,
Al nostru suflet tânăr, rar mărgean.
Din fioruri, din vise, mereu reînnoite,
Din adânc de gând, din energii înmiite
Liceul întinerește, noi doar îmbătrânim.
Să fim aceiași alții noi încă năzuim,
Cu stele în priviri, cu dăruit elan.
Pe un disc de plasmă un punct atingând
Dintr-o hologramă înaintăm zâmbind,
In 3D însuflețiți încetul cu încetul.
Era pe când de-abia se inventase netul,
Va zice el, savantul, neestimând un an.
Profesori si discipoli în viitoare ere
In străvechi-nou liceul neîncetând să spere
Inmănuchea-vor, științific și didactic
In fabulos proiect intergalactic
Şi-al nostru suflet tânăr și podul lui Traian.
Nous nous rassemblons, on nous rassemble
Le lycée chéri, ce jour-ci, tous, ensemble
Rencontrer au-delà du sourire et du temps,
Au-delà de blanches neiges, sur les perdues sentes,
Notre âme encore jeune, rare diamant.
Des frissons, des rêves sans cesse renouvelés,
Des tréfonds de pensées, des énergies multipliées,
C’est le lycée qui rajeunit, et nous, on prend de l’âge.
Etre les mêmes autres, c’est un promis courage.
Tous, aux regards étoilés, au hardi élan.
Sur un disque en plasma un point touchant,
D’un hologramme nous avançons souriant
En 3 D, animés, mystérieux et discrets.
C’était jadis, c’était à l’époque du net,
Dirait-il, le savant, sans estimer un an.
Professeurs et disciples en ères prochaines
Soutiendront la gloire du lycée ancien,
Réunissant, par voie didactique,
Dans un fabuleux projet intergalactique,
Notre âme toujours jeune et le pont de Trajan.
