Maria FilipoiuMaria Filipoiu
22.02.2016

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată

Ce-o țin fetele la bete,

Legendă îndepărtată

Despre craiul Dragobete.

 

Din pruncie s-a dus vestea,

Că era mândru ca soare.

Dar mamă aspră, Dochia,

L-ascundea de fată mare.

 

Crescând, se făcea mai frumos,

Cu ochi ca cerul, păr bălai…

I se spunea și Făt-Frumos

În al iubirii, dulce grai.

 

Dochia, mamă geloasă

Pe fete curtenitoare,

Își mâna fiul de-acasă,

Cu-a ei turmă de mioare.

 

La mama lui se întorcea,

Când Luna pe cer răsărea.

Așa cum ea îl sfătuia,

Văzând că se îndrăgostea.

 

Tânăr ciobănaș la stână

Și cu firea iubitoare,

S-a îndrăgostit de Lună,

Mai rău ca de fată mare.

 

O privea pe cer albastru,

Cum se oglindește-n ape.

Râvnind iubire de astru

O voia în sân, aproape.

 

De pe cea mai mare culme

Să prindă Luna, s-a întins.

Dar când s-a desprins de lume,

Cu chip s-a pierdut în abis.

 

Din dragoste s-a prăpădit,

Cu dor de-a săruta fete.

Dragobete a fost numit,

Aievea dorit de fete.

 

Legendara lui poveste,

Cu iubire pătimașă,

E-nchisă-n cufăr de zestre,

De mamă invidioasă.

 

Luna, încă îl jelește

Că dor de ciobănaș duce,

Când primăvara sosește

Și ceru-n izvoare curge.

 

Pe raza-i coboară-n ape,

Lacrimă de dor, amară.

Când se prelinge din pleoape,

O iubire legendară.

 

Foto: Andi Spot