Maria Filipoiu
Curge-n pană fermecată
Ce-o țin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.
Din pruncie s-a dus vestea,
Că era mândru ca soare.
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.
Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai…
I se spunea și Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.
Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Își mâna fiul de-acasă,
Cu-a ei turmă de mioare.
La mama lui se întorcea,
Când Luna pe cer răsărea.
Așa cum ea îl sfătuia,
Văzând că se îndrăgostea.
Tânăr ciobănaș la stână
Și cu firea iubitoare,
S-a îndrăgostit de Lună,
Mai rău ca de fată mare.
O privea pe cer albastru,
Cum se oglindește-n ape.
Râvnind iubire de astru
O voia în sân, aproape.
De pe cea mai mare culme
Să prindă Luna, s-a întins.
Dar când s-a desprins de lume,
Cu chip s-a pierdut în abis.
Din dragoste s-a prăpădit,
Cu dor de-a săruta fete.
Dragobete a fost numit,
Aievea dorit de fete.
Legendara lui poveste,
Cu iubire pătimașă,
E-nchisă-n cufăr de zestre,
De mamă invidioasă.
Luna, încă îl jelește
Că dor de ciobănaș duce,
Când primăvara sosește
Și ceru-n izvoare curge.
Pe raza-i coboară-n ape,
Lacrimă de dor, amară.
Când se prelinge din pleoape,
O iubire legendară.
Foto: Andi Spot
