Malițioși, murdari, agresivi,
ascunși în adâncul pădurilor,
în peșteri umede și reci,
printre stâncile colțuroase
din Alpii Romsdal,
nemuritorii trolii
de veacuri vor să domine omul.
Uriași sau pitici,
cu părul vâlvoi, urechi clăpăuge,
nas borcănat și buze-ventuze,
ies noaptea,
sub clar de lună,
printre brazi și jnepeni,
la vânătoare de oameni.
În zgomotul cascadelor furioase,
țipătul vulturilor
și drumurile șerpuite
de pe valea Romsdalului,
pe malurile fiordurilor
trolii luptă să supraviețuiască
învăluiți în mantia nopții albe.
Însă ucigașe săgeți
trezite în zorii zilei,
îi zdrobesc de stânci,
aruncându-i în hău
pe prostuții trolii
ce nu iubesc lumina,
pietrificându-i lângă cascada Stigfossen.
Puternic, râul Valldall
se rostogolește
printre stânci mărginite
de pietrificații trolii,
străjeri pe valea
îmbrăcată în rochia-i verde cu flori mov,
îmbrățișată de caierul norilor
ascunși după ghețarul Briksdal.
Sursa foto: wikimedia.org