Lavinia Elena Niculicea 
printre cireșii înfloriți circulă liber
un virus anonim,
mă forțează să privesc mai mult în mine.
ferestrele sunt închise,
iar inima larg deschisă către mâine,
poate poștașul îmi va aduce vești bune.
mă uit pe dosul clipelor
să văd când expiră pandemia,
în singurătate îmi coc fericirea
frământând stelele în vasul cel mai scump.
știe cineva de unde pot cumpăra drojdie
să pun la dospit visurile pe care le credeam mărunte?
pereții mă strâng de atâta dor de a da mâna cu Natura,
doi îngeri păzitori îmi predau lecții virtuale
despre supraviețuire.
ating oamenii prin visul transparent
purtând o mască de unică folosință,
mi-o dau jos doar când vorbesc cu Dumnezeu.
dragostea Lui mă imunizează
pentru anotimpul viitor.
