Lacrimă săpată în marmură

În urma noastră rămân cuvinte. Ce se poate scrie pe o cruce? Un nume, două date, un vers sau o floare, semne ale trecerii noastre vremelnice pe pământ. Spre neuitare.
Mergând în Cimitirul Tudor Vladimirescu, am remarcat un scris aparte, tăiat adânc în trupul crucii şi mi-am plimbat ochii pe funiile perfecte, împletite pe cant. Multă muncă trebuie să fi fost depusă, iar literele aveau nişte înflorituri ca-n scrierile bizantine. Atât de frumoase, că le-am pipăit, plimbând degetul şi urmând drumul facerii lor.
Am întrebat oamenii locului şi am aflat cine le sculptase: Gheorghe Rădulescu, zis Gică, originar din Dâmboviţa, un bărbat slab, blond, cu ochi albaştri. Venit în Bucureşti, a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte şi Meserii, avându-l ca profesor pe celebrul sculptor Gheorghe Adoc, cel care a sculptat Statuia Independenţei din Iaşi. A lucrat în multe cimitire din Bucureşti, sculptând statui reprezentând pe Maica Domnului şi pe Domnul nostru Iisus Hristos, dar cea mai frumoasă dintre ele este o statuie din Cimitirul Ghencea – civil, unde i se văd şi lacrimile pe obraz, Maicii Domnului…

Sculpta chiar şi cinci zile la o statuie, câte zece ore pe zi, lucrând cu şpiţul şi refuzând să folosească flexul, deoarece considera că nu era artă, ci flexomanie.
Dimineaţa, întindea un ziar pe un bloc de marmură şi lua masa cu alţi oameni care lucrau în cimitir.
– Aţi mâncat? îi întreba el. Acuma luaţi şi mâncaţi şi blocul de marmură, dacă vreţi să fiţi pietroi…
Gheorghe Rădulescu n-a făcut parte din Uniunea Artiştilor Plastici, dar îi cunoştea pe mulţi dintre artişti. În anul 2000 a fost ales să lucreze la restaurarea Mormântului Sfânt din Ierusalim.
Învăţa pe oricine din arta sa:
– Nu o să iau cu mine nimic! Si pe mine m-au învăţat alţii. Oricum, o să mor de tânăr …Sunt un titan, spunea, şi o să mor sărac şi tânăr ca Michelangelo, lucru care s-a şi întâmplat, de altfel.

E nevoie de mult efort să faci o sculptură în marmură, unele blocuri sunt mai tari, neascultătoare, aşchii subţiri şi tăioase ţâşnesc în toate direcţiile şi îţi caută ochii, într-o clipă de neatenţie putând să strici totul. Şi mai sunt degetele, degetele ascultătoare legate direct de sufletul tău când ciopleşti marmura pentru alte suflete, pentru neuitare. Lacrimă săpată în marmură, plâns împietrit şi durere veşnică.

Sursa foto: pinimg.com