Florica Patan
N-am mai urcat în padini de-astă-vară
când umbră de frăgar eu căutam
în curtea ce vuia odinioară
de glasuri de copii în joc, afară.
Am luat din poamele de lângă gard, mai coapte,
aminte să-mi aducă ionatanul
c-a răsărit mirat, dintr-o sămânță-n noapte,
în vremea povestirilor despre „Motanul…”.
Eu umbra am aflat-o cât am stat,
fragi negre buzele mi-au pigmentat albastre,
din rugul plin de spini și mure,
din care o căniță-am adunat
plăcerii noastre.
Erau și dude albe, la fel de dulci
erau…
se-albise iarba sub bobițele căzute-atunci,
să pun un pas acum, mă uit atent, ofrande
să nu calc, nu știu nici „cum” și nici „pe unde”.
Pustiu,
mă aștepta un prag uitat, abandonat,
dar n-am stat mult și n-am intrat în casă,
doar chipul trist
mi l-am privit ca-n nebuloasa morții
în oglinjoara
uitată în pridvor din vremea când
chipuri picta pe pânze verișoara.
Acum, în umbra deasă,
buza suspină printre lacrimi plânsă
căci timpul nemilos veacul îl curmă
și lasă
lumina din clepsidră să apună
și-odat’ cu ea, vechi patimi.
Îmi spui că dor ți-ar fi de-un măr
sau de povești cu zâne,
basme ce le citeai pe vreme grea, în casă
frăgarul era plin de dude și-un păr
de aurul din perele cadâne,
gutuiul scânteia de felinare-aprinse,
biserica de lemn a mai rămas în vise
din focul mistuind ca fulger veacuri…
Livada e pustie, pustie e și casa
și nu e nimeni palmele să-și ducă pline
prin ploaia de dulceață toamna,
dar poate că la anul vii și tu la grele crengi
curbate de povara
viței din deal, dor să aline,
la mierea-n luna august, să culegi
dulci prune, pe alese,
ori la caisul tânăr ivit dinsus de case.
Și-om râde iar privindu-ne-n oglindă
și nicăieri în lume, chiar de-i bine,
din Vingard nu ne-om duce, Iisus ține
aerul miruit în zumzet de albine,
cu flori de câmp altare-n corn de lună
și busuioc, buchet înmiresmat la grindă.
Note:
*Vingard = localitate în județul Alba
*Padină = loc aproape plan sau ușor scobit, de obicei în vârful unui deal; aici, numele real al unei străzi din Vingard
*Frăgar = dud
*Fragi = aici, dude
