Literatura de azi 
Poem
La început a fost cuvântul IUBIRE.
Respiraţia ta ajungea până la mine
stranie, ca o adiere de vânt, iar vântul
stăruia-n juru-ne ca o respiraţie tainică.
Nu-mi mai amintesc din timpul acela decât
locurile umbrite pe unde treceam
şi cerul înalt. Celelalte toate, dacă mai vin,
le întâlnesc întâmplător, ca pe tine.
Întotdeauna acelaşi ceas bătea ora;
întotdeauna acelaşi sunet, aceeaşi oră;
parcă toate lucrurile din lume ar fi avut
o singură moarte în aceeaşi inimă.
Zadarnic dau ceaţa uşoară-ntr-o parte;
arborii s-apleacă cu crengile lor
şi rămânem singuri în întuneric
ca o profundă revărsare de ape.
La început a fost ţărmul meu, ţărmul tău,
iar între noi IUBIREA, ca un ocean mort.
Prima dată, soarele, în timp ce trecea de la unul la altul,
căzu, pasăre de aur ucisă, în valuri.
Pe urmă, fără ştirea noastră, fiinţe hrăpăreţe
coborâră de pe ţărmuri, umblară pe ape.
Aceasta dură câteva mii de ani. Apoi, într-un târziu,
animale marine veniră să muşte din ţărmuri.
Acum liniile noastre mâncate se aseamănă
cu profilurile continentelor: iar sufletele,
ca floarea nestatornică din spuma mării,
se sfarmă în vânturi, se usucă pe stânci.
La început între noi a fost un singur cuvânt.
Acum sute de cuvinte moarte se însufleţesc,
când respiraţia ta ajunge până la mine,
stranie, ca o adiere de vânt…
Ștefan Augustin Doinaș
