Jartiera lumei tale

punctul ce sunt

își plângea nimicnicia

geometrică,

dezolându’se în căutarea perechii punctiforme

ursită strâmb

să’l aștepte la capătul unei drepte.

acestea fiind zise,

la orizontală

te tăvăleai impudică,

sperând iluzoriu că

verticala mea perpendiculară,

te va zbura spre o lume,

alta decât cea carteziană,

acolo unde ai sfârșit,

în a’mi pierde visele

prin spațiu.

De’atunci,

îmi înmărgelez prostiile,

în căutarea viselor

ascunse în

jartiera lumei tale,

acolo unde îmi scriu testamentul

în rime fără cârjă,

ca un pirat de carnaval,

înarmat fioros cu

stiletul

tocului pantofului tău,

rătăcit la mine’n coteț,

Cenușereaso!