Iubesc toamna!

Iubesc toamna
cu bruma lipită
de giulgiul sângeriu
al frunzelor răpuse,
urma cocorilor
căzută peste cetini,
răstignind deznădejdea
pe-un arcuş de vioară,
ploaia cu sărutări livide
potcovită într-o carafă
de must, mirosind
a istovire,
vântul aşezat pe
deasupra iertărilor,
călăuzind destine
înfrigurate de vreme.
Iubesc toamna
cu marama zimţată
peste urechi de
fecioară păgână,
şoaptele fără nesaţ
unduite printre scorburi
sub lună,
cărarea sub care se
vor naşte dup-o
iarnă iubiri, călcată
acum de cortegiul
trăirilor moarte,
letargie de ochi
spânzuraţi sub pământ
şi, miros de castane
necoapte,
ţipătul tău căzut pe
geana dimineţilor
feciorelnice,
pudoarea cu care-ţi
ascundeai freamătul
ibovnic prin cariile
copacilor îmbălsămaţi,
şi, pasul tău lasciv de
femeie întrepătrunsă,
aşteptând primăverile
răsturnate peste
sfârcurile verilor
sfâşiate de dragoste.
Peste toate treci cu o
măreţie de zeiţă antică.
mâinile tale sculptează
sub lut, castele cu
iubiri efemere,
ochii tăi se închid
adormind peste
fruntea iernii.
cum să te mai pot
simţi îmbrăcată în
rochia de mireasă?
Unde te mai pot
aştepta până la toamnă?
tânără doamnă….