Învierea

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morții rece spirit se strecura-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în trătajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moșneagul cu barba ca zăpada,
Din cărți cu file unse norodul îl învață,
Că moartea e în luptă cu vecinica viață,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-și prada.

O muzica adâncă și plină de blândețe
Pătrunde tânguioasă puternicele bolți:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colț,
Înveninând pre însuși izvorul de vieți,

Nimica înainte-ți e omul ca un fulg,
Ș-acest nimic îți cere o raza mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg”.

Apoi din nou tăcere, cutremur și sfială
Și negrul întuneric se sperie de șoapte…
Douăsprezece pasuri răsună… miez de noapte…
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uită și preoți și popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

„Cântări și laude-nălțăm
Noi, Ție unuia,
Primindu-l cu psalme și ramuri,
Plecați-vă neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos au înviat din morți,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!”

(sursa foto: dozadebine.ro)