Învăţ să tac

Sunt un pian dezacordat

dragostea mă atinge

cu degetele-i firave
şi-mi spune:

„Mi-a fost dor
să cântăm împreună acest cântec”.
În tempo-ul clipelor primesc

un sărut de fluture
lezat de capriciile primăverii
şi corola-mi dansează
printre himere de vers alb.
Scriu cu condeiul pe firul de viaţă
că liniştea-i verde.
În anotimpul ăsta se poartă tăcerea
să fim la modă cu îngerii muţi de durere.
Din ochi le cade câte o ploaie
şi strănută când simt că oamenii i-au uitat.
Le e frig… le e dor să stea la taclale
cu firul de iarbă, cu pomii în floare
şi cu cei care tac prin cuvinte.

Tăcerea se prezintă la castingul vieţii,
face vânt cuvintelor,

să aibă rolul principal în piesa:

„Când viaţa nu ne vorbeşte, ne face semn”.

Învăţ să tac
atunci când cuvintele

nu mă învaţă să iubesc mai mult…
…………………………………………………………….
Azi sunt surprinsă de gesturile
incoerente ale vieţii
şi tac…

Sursa foto: pinterest.com