Gabriela Pachia 
― Ce-ai făcut în ultimii optzeci şi patru de ani ?
― Mi-am căutat trifoiul
printre popoare, patrii, alfabete,
contabili-şefi cu ochelari prinşi cu sârmă,
vagoane de tren care opresc în gări
de mărăcini, am rătăcit inversând punctele
cardinale, ziua cu noaptea, al meu cu al tău,
am alergat pe treptele ierarhiilor, ducând
bilanţuri în care plus şi minus dădeau
întotdeauna minus, am deschis conturi
cu multe cifre pentru viaţă şi moarte,
am distilat zi de zi licoarea vieţii
după cea mai bună reţetă păstrată de mama
în pământ roditor, stropit cu lacrimi
de Dunăre, ferită de turbanul iataganului,
de ochiul omului roşu…
― Ce-ai făcut în ultimii cincizeci de ani ?
― Mi-am căutat drumul
printre portretele lui M, E, L, C,
am lucrat în trei schimburi, în bătaia vântului,
m-am îmbrăcat mai mult în bleu ―
se asorta cu ochii mei ―, am ţinut o dietă
straşnică ― silueta contează ―, am fiert
ciorbe delicioase din buruienile pământului,
cu leuştean şi sângele-voinicului,
mi-am spus rugăciunea în fiecare seară,
sfătuindu-te să respiri lumină…
― Ce-ai făcut în ultimii douăzeci de ani ?
― Am poposit într-un loc prea strâmt,
împrejmuit cu pereţi de beton, să privesc
pe fereastra cu gratii şi viţă-de-vie
cum aleargă oamenii în cutia orizontului,
cum adună fotografii şi apoi le pierd prin ziare,
cum îşi ridică soarta, mutând-o ici şi colo,
aprinzându-i câte o lumânare…
― Ce-ai făcut în ultimii zece ani ?
― Am încurcat teoremele, postulatele,
strategiile de dezvoltare, caietul de caligrafie
cu cel de franceză, libertatea adevărului divin
cu strâmtoarea libertăţii de gândire,
planurile cincinale, pensia majorată
cu nivelul de trai, ajutorul pentru încălzire
la bloc cu contribuţia benevolă a asociaţiei
de locatari pentru coroanele funerare
ale vecinilor plecaţi pe drumul de fum…
― Ce-ai făcut în ultimul an ?
― Am numărat până la optzeci şi patru
şi înapoi…
