Cristina Negru-Grigorov
Vino! la începutul dragostei noastre
când timpul avea în plus
o coastă numai pentru noi
Vino! să alunecăm pe brațele Dunării
casa zidită de bunicul cu mâinile lui
din lut și din apă ne așteaptă
în tinerețea fără bătrânețe
acum, acum,
Luncavița arde în cântece,
florile teilor ne îmbrățișează
în pântecele facerii fără desfacere,
cu neîmbătrânitele-i rădăcini
pădurea ne animă tălpile goale
iarba ne ascute simțurile,
în liniștea soarelui verde,
acum, acum,
timpul s-a oprit uimit
dintr-un ochi de pește
coasta noastră i-a zâmbit
Sursa foto: ebloguri.ro
