Literatura de azi 
Iluzia unei insule
Diseară-i plecarea în insula mea
trăsura de nuc te aşteaptă la scară,
ia-ţi haine mai groase şi nu-ntârzia
căci câini-poliţişti s-ar putea să apară.
Nu-ţi face probleme, birjarul e mort
şi caii sunt morţi şi trăsura e moartă,
fugim fără martori în nu ştiu ce port,
în insula mea la cinci capete spartă.
Acolo, vom creşte copii monstruoşi,
lachei de metal şi de mâzgă vor râde,
cu veşti ne-or ticsi de la moşi şi strămoşi,
tic-tac telegraful cadavrelor ude.
Vom trage trei filme color, de deochi,
şi le vom trimite în lume de-a rândul,
ca-n sticle băgându-le în câte un ochi,
Al patrulea ochi pentru casă păstrându-l.
Şi ziua întreagă, noi goi, fără tiv,
pe sănii de foc vom zbura într-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc să cultiv
grâu dulce şi leneş, pe coapsele tale.
Te-aştept deocamdată. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudată poveste;
iar când vei urca e-n zadar să te sperii
trăsura ca moartea părându-ţi că este.
E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-aştept cu făclii, patru mii şase sute,
zadarnic te sperii că ninge mereu,
că străjile drumului fumegă mute.
Hai vino şi urcă şi spune ceva
birjarul e mort, are sânge de cârjă
te-aştept fără martori în insula mea,
port haine de nuc, sunt aproape o birjă.
Iar dacă nu-mi vezi faţa ce mi-am găsit-o,
să ştii că, în insula mea, totuşi sunt,
eu, movila celui mai proaspăt mormânt,
întinde piciorul şi calcă, iubito!
Şi asta e totul. Plecarea-i diseară
Fantoma trăsurii aşteaptă la scară.
Adrian Păunescu
