Întâlnirea

Îngerii se priveau cu ochi de rouă, 

cu trupurile văduvite de repausul zilei.

Nu aveau nevoie de glas, 

cuvintele se auzeau în inima făpturii de har și lumină, 

comunicându-și taina:

-Ce faci? Veghezi de la distanța unei tăceri?

-Se coace pâinea sufletului.

E în continuă dospire a căutării de sine.

Alunecă dintr-o cădere în alta și totuși se ridică.

Din adevăr, se prăvălește în întoarcerea cuvintelor gata de paravan 

pentru rănile toamnei, 

pentru ochiri de luntrași între nord și sud, mângâind clipele.

E în cumpănire, deși, răspunde scurt, 

să liniștească în adâncuri vuietul.

-Ai fost acolo?

-Nu.

-Îți place cum se clatină gândul? 

Nu, dar îmi mențin echilibrul, pentru că nu știi cât poți duce pe aripi.

-Tu? Veghez din dragostea fără de sfârșit a Vieții. 

Aștept, mă plimb de colo până colo, 

după nevoile omului.

Biruința e în spălarea sufletului, degustând ploaia de vară a cerului.

Uite! Robinetul e deschis continuu!

Mă apropii când îi simt atingerea.