Camelia FlorescuCamelia Florescu
19.12.2017

Întâlnire cu un lup singuratic

Privesc

amiaza cuvintelor,

curcubeul amețit

de așteptare și

oceanele stinghere

din bobul de rouă

nenuntit încă în

pâinea mirării mele.

 

Rămân goale

în urma noastră

peșterile desenate

la intersecțiile memoriei

și sub zăpada

ce ni se dăruiește,

colecția mea

de cărămizi și pași pierduți

rămâne desperecheată și ea

 

 

În visul verde al ierbii

tremură spaimele

că iar voi scăpa cerul din mâini

și înlăuntrul cărnii mele

se scurg toate râurile

de lumină pe care le-am păstrat

și năvoadele toate

au ochiuri tot mai rare.

Zidurile cad pe rând

decojind clipele,

sălbăticia și respirațiile

tuturor femeilor adunate

în mine.

Câte dintre noi

s-au întâlnit cu tine

câte ți-au recitat din sângele lor

Lup singuratic?

Sursa foto: cuvantul-ortodox.ro