Înspre luni

Deasupra apei, pe niște scânduri tinere,

La o masă de lemn și ea tânără,

Mi se pare că într-o vinere

Înspre luni,

Mă gândeam că sunt pe pământ

Și mă mai gândeam că nu sunt

Și mi s-a făcut gândul cuvânt

Și am plâns ca o ploaie mărunt.

Beau dintr-un pahar sărbătorește,

Până Calea Lactee mi se pare

Informația genetică în care

Pământește,

Lumina se naște și trăiește

Și moare.

Și eu vin de deasupra apei, vin de departe,

Vin de deasupra mea ca un duh

Și stau deasupra mea în văzduh

Contemplându-mă,

Cum stau la masa de lemn

Cu propria moarte

Și beau din pahar cerul

Și să bea și ea,

O îndemn.

Deasupra apei, la marginea lumii,

Pe niște scânduri de lemn tânăr,

La o masă tânără de lemn tânăr

Și în paharul meu se oglindesc stelele

Și mă țin cu moartea de după umăr,

Beat de puterea misterioasă a depărtării.

Ridic paharul și beau și mă ridic

Fără să mă ridic de la masă

Și stau deasupra mea contemplându-mă…

Mi se pare că într-o vinere

Înspre luni.

Foto: Andi Spot