Popa MiaPopa Mia
13.12.2018

Înger cuminte

Ai știut să-ți împlânți osul frunții în inima mea
acum fiecare bătaie ritmică a ei
ar putea gândi în locul tău
să nu ne mai amenințe uitarea cu resturi de amintiri
și când mergem pe poteci neumblate despărțiți
să nu ne rătăcim.
Poate că acum steaua destinului
nu va mai curge neașteptat peste noi
și ploile vor deveni lacrimi
poleite cu ușurarea îngerilor reabilitați.
Mai curând decât crezi
osul frunții tale se va face o aripă de înger cuminte
care crește-n mine și te-aduce aminte.

Sursa foto: wowbiz.ro