Încrederea

Încrederea nu e pentru oameni.
L-aș auzi azi pe Nietzsche cum plânge
alungând teama de Dumnezeu
în cuvintele inhalate în corp,
din care s-ar isca ideea, că
Domnul a murit…

Încrederea nu e pentru oameni…
E pentru o ceașcă de cafea
și pentru un ceai fiert
la umbra viselor solare.

Încrederea nu e pentru oameni…
Dacă l-aș întâlni azi pe Nietzsche,
nu m-aș lăsa acostată
de nici o idee filosofică,
ci aș plânge și i-aș mărturisi,
cât de amară e cafeaua
chiar și atunci când picajul
te tulbură pentru totdeauna.

Încrederea nu e pentru oameni…
Dacă aș refuza într-o zi să mor,
aș face-o numai pentru că
nu mi-am definit moartea
după culoarea ce mă menține-
alb sau negru…

Fără nici o urmă de naufragiu,
aș ezita să naufragiez,
și fără nici o urmă de îndoială,
m-aș îndoi să bănuiesc.

Încrederea nu e pentru oameni…
E pentru teii orânduiți fără de lege
să apere pilonii de fulgere și tunete…

Încrederea nu e pentru oameni…
E pentru cortexul lăsat să domine mintea
de o frumusețe puternică și armonioasă.

Cât de umblat nu ar fi gândul,
totuna se va opri să privescă
ploaia prin retina inimii.

De aici lucrurile sunt adevărate.

Foto: Andi Spot