Încoronarea, arc peste timp

A mai trecut o săptămână, ca vântul și ca gândul… dar cu cer senin și soare, o toamnă cât o sută la un loc!  M-am gândit la o soluție pentru Victor, el încă nu avea rol și mă rugase Oana să găsesc eu ceva în contextul respectiv, trebuia să fie o surpriză  pentru restul clasei… Pregăteau singuri o activitate, acum erau mari, pe clasa a IV-a… Minunile de copii îmi topesc inima și-mi relevă farmecul copilăriei, când totul e posibil și imaginarul zămislește legături între fapte și oameni care au trăit în epoci diferite…
Ei organizau de câteva zile une soirée distractiv-educativă, o prezentare „vie” a Cetății Alba Carolina, unde se află Sala Unirii, locul unde s-a semnat Actul Unirii, Proclamația de la 1 decembrie 1918. Voiau să reprezinte într-un mic spectacol Cetatea, în întregul ei istoric și arhitectural, cu porțile ei grandioase, monumente, statuete, simboluri, cât mai mult din ceea ce înseamnă aceasta acum, la 1oo de ani de la Unire.
Cu acest prilej, voiau să-i sărbătorească pe cei șapte colegi născuți în lunile octombrie și noiembrie, înainte de lăsatul secului, altfel, ar fi fost „f-ă-r-ă dans și prăjituri!” (Oana). Iar copiii respectă datina, atât  pentru că familiile lor țin postul Crăciunului, cât și datorită faptului că sunt elevi în ciclul primar la Seminarul Teologic din Cetate.
Fiind vorba de ziua de 15 octombrie, o zi considerată arc peste timp în istorie, copiii au pregătit prezentarea Cetății de către ghid, colegul lor Ciprian, apoi „vizionarea” a trei porți, restul pe parcurs, până la 1 decembrie, înscriindu-și  acțiunile în seria manifestărilor zilnice, aici, la Alba. Prima este Adela, adică Poarta I, după aserțiunea lui Ciprian, Victor și la urmă Annelize! Acum o mică repetiție acasă la noi, iar pe 15 au spectacolul propriu-zis în cadru festiv, la clasă, cu partea a doua, distractivă… suc, muzică etc. Va fi o surpriză și pentru Doamna lor, care se va întoarce tocmai atunci de la Taizé, unde a fost invitată să participe la un atelier creștin, une semaine de réflexion.

Ciprian își începe prezentarea, toți ochii se îndreaptă asupra lui. Este înăltuț, serios, poartă ochelari, este talentat la pictură, dar îi place și matematica :
„Dragii mei, eu sunt  ghidul vostru astăzi în Cetatea noastră, Alba Carolina, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 4 noiembrie 1715, de către habsburgi, proiectată de arhitectul italian, Giovanni Visconti Morando și militarul-arhitect francez, Sébastien Le Prestre, Marchiz de Vauban, ca fortăreață în formă de stea cu șapte bastioane, înconjurată de două rânduri de șanțuri de apărare, cu poduri mobile  de lemn și șase Porți de legătură cu exteriorul.”
Ciprian începu proiecția imaginilor pregătite, ajutat de Victor. Apoi continuă :
„Scopul a fost să apere Ardealul de invaziile turcești. Orașul a primit numele împăratului în timpul căruia s-a construit Cetatea, Carol al VI-lea, deci Karlsburg.
A fost construită pe locul unui fost castru roman, Apulum, de aceea putem vedea reconstituiri alegorice ale acelui timp, sub forma unor defilări ale Legiunii XIII, Gemina, despre care știm că a fost stabilită aici în secolul unu, după Hristos, când Dacia a fost cucerită de romani. Aceste defilări care au loc aproape săptămânal și le știți și voi, sunt puncte de atracție pentru turiștii români și străini și dau fiorul antichității acum și aici, în epoca modernă…
Revenind la istorie, pe același loc strategic s-a constituit în secolele următoare retragerii romanilor, Cetatea Bălgrad, însemnând Cetatea Albă; bunicii noștri mai spun și acum că merg la Bălgrad… adică la Alba Iulia.
Restaurată, fortăreața Vauban din secolul al XVIII-lea a fost repusă în circuitul turistic la 1 Decembrie  2013. Acum ea arată ca în epoca medievală, componentele artistice ale sculptorului austriac Johann Konig sunt originale, dar restaurate. În plus, o mulțime de statuete din bronz străjuiesc aleile și piațetele, reconstituind imaginea străzii, cu străjeri și oameni ai cetății, bărbați, femei și copii, în mărime naturală, în costume de epocă.
Vă invit să intrăm în Cetate pe Poarta I!”
Ciprian zâmbește strengărește și primește, bineînțeles, aplauze binemeritate de la colegi.

Începe Adela, o fetiță tare veselă și zâmbitoare, blonduță, firavă, inteligentă, cu mult farmec:
„Eu sunt Poarta Întâi, ocrotită de zeul războiului, Marte, și de zeița frumuseții, Venus, pe care îi reprezint ; în partea superioară am stema Austriei, vulturul bicefal cu o sabie și un sceptru. Am bazoreliefuri cu tot felul de personaje mitologice : Aeneas, fiul Afroditei și Hercules în luptă cu uriașul Anteu, fiu al Mamei Pământ, de neînvins atâta timp cât era în legătură cu mama sa, după cum spune legenda. De aceea a fost ridicat pe brațe de Hercules și, doar așa, învins.
Am două intrări pietonale și una carosabilă, sunt ca un arc de triumf, am ornamente bogate ce reprezintă personaje legendare și pe fațada interioară, foarte frumoase, din nou Hercules în luptă cu un animal sângeros care teroriza pe oamenii ținutului și, alt personaj mitologic, Perseu, fiul lui Zeus.       Reținem așadar aceste personaje de legendă, cu povești în care imaginarul spiritului uman a brodat fabulosul, ca mit, ca idee de reprezentare a lumii, în toate aspectele ei, cu virtuți și defecte.
Eu reprezint, mai bine zis sugerez prin imagini,  curajul, neînfricarea, forța, prin luptele prezentate, dar și frumusețea, prin zeița Venus!
Aplauzeee!”

Adela cere aplauze cu farmecul ei inegalabil și le primește cu prisosință, binemeritate, da, frumos, frumos de tot ! autentică și spontană mi s-a părut intervenția Adelei. Mă transpun în jocul lor, îmi place, trăiesc emoția, urmăresc imaginile proiectate pe perete, sunt geniali copiii! Parcă-i văd îmbrăcați la prezentarea lor în cadrul școlii, cu pelerine din atlaz alb, sugerând piatra în care au sculptat acei renumiți meșteri italieni ai secolului al XVIII-lea.

Victor, pasionat de muzică, dar și de istorie, vine cu surpriza :
„Iată-mă! Eu , dragii mei, sunt poarta secretă a Cetății! Sunt a șaptea poartă (voi știați doar de șase porți!), da,da! Cetatea are șapte porți! Eu sunt a șaptea ! sunt aproape necunoscută, dar sunt măreață în felul meu… (Copiii sunt blocați, nu știau…)
Am fost descoperită în timpul lucrărilor de restaurare și sunt situată pe latura de Nord a fortificației, pe cea de a treia linie de apărare. Mă prezint sub formă de tunel boltit din cărămidă, cu dimensiuni impunătoare.”

Annelize :
„Eu sunt Poarta a VI-a ! amplasată pe cea de-a treia linie de apărare, contragarda.  Am dimensiuni reduse , fiind compusă doar din doi piloni laterali  lipsiți de elemente decorative. La exterior, printr-un pod de lemn, eu comunic cu o piațetă, iar în partea opusă, fac legătura cu Poarta a V-a, printr-un pasaj îngust.
Mă mai numesc „Poarta Regilor”, pentru că pe aici au intrat în Cetate, pe 15 octombrie1922, regele Ferdinand I și regina Maria, în ziua Încoronării. Ei s-au îndreptat spre noua Catedrală, a Încoronării, numită și a Reîntregirii, construită în 1921 și 1922. Erau așteptați de 30.000 de oameni …”

Ciprian :
„Anul 1922 încheia procesul istoric început în 1821, când se puseseră bazele României moderne.  Răsturnarea domnilor fanarioți a făcut ca la 1848 să se ceară „grabnica îmbunătățire a situației țăranilor clăcași” și chiar Unirea. Actul de la 1859 și reforma agrară a lui Cuza au îndeplinit aceste dorințe ale românilor, aceste deziderate. Apoi, Constituția de la 1866, Independența de la 1877, proclamarea regatului de la 1881, neutralitatea de la 1914 și intrarea în război în 1916 , Marea Unire de la 1918, au condus la acest măreț eveniment de la 15 octombrie 1922.
Vreau acum să o rog pe Oana să prezinte, în câteva cuvinte evenimentul .

OANA se așeză din doi pași în mijlocul colegilor și începu aserțiunea ei :
„Primul ministru din acea vreme, I.C. Brătianu, primarul orașului Alba Iulia și mii de cetățeni au luat parte la evenimentul care avea să realizeze un arc peste timp de la Mihai Viteazul în 1600, la Ferdinand I , în 1922 – Unirea tuturor românilor.
Era duminică, 15 octombrie 1922. O zi ploioasă. Evenimentul Încoronării a avut loc la Catedrala din Cetate, serbările începând cu un Te Deum oficiat în Catedrală în prezența Regelui și a Reginei, a membrilor guvernului și a invitaților de marcă din țară și din alte 13 state.
Regina a primit o coroană de aur, realizată la Paris, iar aurul a fost donat de un proprietar de mină din Apuseni, 1,8 kg. Pandantivele laterale aveau inscripționate în dreapta, simbolul heraldic al României, iar în stânga, simbolul heraldic al casei Mariei de Borough.
Regele a purtat coroana din 1881 confecționată din oțelul tunurilor turcești capturate la Plevna, la care s-au adăugat trei pietre prețioase, semnificând Basarabia, Bucovina și Transilvania. Mantiile erau din catifea brodate cu fir de aur și tivite cu blană de hlamidă”.

„Mulțumesc, Oana, acum Flavia vă citește, dacă vreți, (se auzi un „DA” uriaș) câteva din Însemnările făcute de Regina Maria, cu acest prilej”, continuă Ciprian, foarte sigur pe el:

FLAVIA, fetița cu ochii de smaralde, începu cu un aer regal :
„Ziua încoronării noastre … Am fost la biserică … Nando (Ferdinand) și cu mine stăteam pe scaunele-tronuri, unul în fața celuilalt” . „După ce s-a terminat slujba, Nando și cu mine, urmați de cei care ne duceau coroanele și mantiile, am ieșit în față, în marele scuar din partea cealaltă a bisericii, unde se ridicase o estradă cu un baldachin deasupra. Regele „a pus greaua coroană pe capul meu, în timp ce toate clopotele au sunat și acele salve regale au fost trase… toate muzicile militare au cântat imnul național.”
„Cât despre Rege, continuă Flavia, știm din ziarele vremii, s-a încoronat cu un gest autocrat, punându-și singur coroana pe frunte, după obiceiul napoleonian. S-a intonat imnul regal, s-au tras 101 salve de tun și a urmat timp de două ore și jumătate defilarea a 40.000 de oșteni, onorul fiind dat de cei doi regi…”

I-am felicitat pe copiii care l-au înconjurat pe zâmbărețul Vic le-am urat „La mulți ani !”  celor care vor fi sărbătoriți și-i auzii șoptind pe rând, ca un ecou ce nu se stinge : „Va să zică șapte porți în fortăreața vauban !”
Foto: Coprian Lazar