Îmi răsfoiesc adesea trista carte

Pe fiecare filă-a vieții mele
E-o lacrimă mai mult lângă surâs;
Dar e-un belșug de dragoste și vis,
Ca-n nopți de toamnă risipiri de stele.

Îmi răsfoiesc adesea trista carte
Și-n foșnet de-amintiri surâd și-mi zic
Că-n drumul care duce către moarte
Eu n-am uitat pe margine nimic.

Sunt pete, însă petele-s de-argint
Ca niște fluturi morți, ca niște flori,
Din câte-au răsărit de-atâtea ori
Și s-au uscat pe-al inimii pământ.

Ici, colo, stropi albaștri de cerneală
Și urmele durerii, ca de praf;
Dar vina este-a unui tipograf
Cu litera destinelor în poală.

Magda Isanoş, „Greşeală de tipar”