Ion Țoanță
Ploi cenuşii
amestecă orizontul
cu topiri telurice,
până şi îngerii se zbat
de frica urâtului
şi caută prin nori
poetul
ce plânge a hibernare,
doar el, prin vers,
mai poate încălzi
neantul
cu şoapte de iubire
trimise iubitei
pierdută prin depărtări,
“lăsaţi îngerii să vină la mine!
Împreună vom afla
sensul
către plus infinit,
declamă poetul
cu poema pre poemă călcând
a zămislire prin Gerar…”
