MIHAI PĂCURARUMIHAI PĂCURARU
22.06.2022

Haloul inimii deschise

Vedeam turnul, eram cu toții la cules de stele,

sângele meu curgea printre ele, ceață colorată,

spărgea sâmburii dorinței de a ajunge,

desfăcând lumina ca pe niște ramuri dese

de pe fața ta, văl de pânză înghețată.

Drumul ne lovea, extenuarea și ritmul

ieșau din noi petale albastre și raze;

dor subțire, suliță în gol aruncată

de un luptător ce se târăște la picioarele lupului

ce păzește comoara ascunsă cu focuri.

Vedeam pâlcuri, durerea mă silea șarpe

pe niște pietre lucitoare sub adormitele neguri;

iată cum trec toate femeile, toți bărbații,

se răzbună în război pentru că e bine

ca pe grămada de aur să rămână

el, cu sulița, cu arcul, între

nebunie și rațiunea de a fi nebun războinic.

Vedeam turnul, și războinicul în noapte urcat

pe grămada de aur, cu arcul pregătit

țintea amenințând haloul inimii mele deschise, cel mai scump trofeu…