Gri-nemotivat

Privește, mamă, iarna stă să plece,
Și-a pregătit privirea cea mai rece,
S-o dezlegăm, în taină, de păcate
Și s-o trimitem undeva departe,

Să-i dăm și hrană și bocanci de seară,
Iar noi s-aprindem foc de primăvară.
De-o fi să bată vântu-n miezul nopții,
Să-l încuiem în stupi să-l fure hoții,

Și să așeze-n lumea ta străină,
O casă zugrăvită cu lumină,
Acolo să-nnoptăm la ceas de rugă,
Iar timpul să ne fie-un fel de slugă,

Oare ți-e sete? Îmi faci semn cu mâna.
Nu știu de ce nu mai găsesc fântâna,
Am căutat-o-n veacul dintre vii,
Dar mi-a răspuns un lan de ciocârlii.

Una-i captivă-n într-un alb mascat,
Iar cântecu-i e gri-nemotivat.
Poate e trează. Roag-o să-mprumute
Ecoul strâns din roua de pe munte!