Greu

Când frânt frângând te rupi

De singuratici lupi,

E greu să te aduni.

Când curb curbând te pleci

Amiezilor mai reci,

Cu triste dimineţi,

Cu sori ce treci discreţi

Spre zări ştiute deci,

E greu să recompui

Frânturi de albe lumi.

Când dus ducând tu porţi

Un cârd de negre nopţi

Şi nedorite sorţi,

Menite cândva

S-apară-n calea ta,

E greu să te aduni

Şi-un zâmbet să anini

În albe flori de crini.

Lorsque rompu rompant on repousse

Les solitaires loups,

Se rassembler c’est dur.

Lorsque courbé courbant on s’incline

Aux après-midis plus frais,

Aux tristes matinées,

Aux soleils qui passent discrets

Vers des horizons connus pourtant,

C’est dur de recomposer

Des fragments de mondes blancs.

Lorsque parti partant on traîne

Une foule de nuits noires

Et de vilaines destinées,

Un beau jour vouées

Surgir en face carrément,

C’est dur de se remonter

Et des sourires raccrocher

Aux fleurs de lys blancs.