George Vigdorovits 
Mereu călcăm în gol
pe schelete de vise
pe cioburi de idei
pe așchii de memorie.
Mereu încercăm să umplem golul
necuvântului cu cuvânt
nerostitului cu muzică
neîntrupatului cu artă
neantului cu sens.
Mereu pe drum
din uter până pe lună
căutăm disperați repaosul cosmic
tihna ultimă
a agitației minuțios organizate,
purtând numele generic de viață,
imaterialitatea divină a entropiei minime.
Mereu în goană după preaplinul material
consumăm aiurea combustibilul neprețuit al harului
pierdem esența angelică pe drumuri secundare,
rămânând noi înșine insignifianți,
un gol de existență neîmplinită.
Mereu cu gol, mereu în gol
ne dăm mereu autogol.
Golul e mereu cu noi.
