Cristina Negru-Grigorov
primul mort pe care mi-l amintesc este străbunicul dinspre tată
mama mi-a pus atunci doliu în piept și m-a ridicat de subsuori
să-i sărut mâinile împreunate sub o lumânare înfășurată
într-o coadă de maimuță pe care am privit-o fără să-i
înțeleg semnificațiile nu știu să fi plâns am fost însă cuprinsă
de jale când am văzut-o pe mama bocind pe drumul
până la cimitir și înapoi atunci am deprins obiceiul
de a mă identifica cu durerile celorlalți până dincolo
de granițele bunei cuviințe și de limita suportabilului
unul dintre multele beneficii ale vieții la țară este
perceperea separării irefutabile a trupului de spirit
la fiecare îngropare sătenii deschid grăbiți porțile
sau din spatele gardurilor privesc sicriul cu o curiozitate
îndulcită de firescul lucrurilor demult acceptate
chiar dacă nu pe deplin înțelese numai noi copiii
nu eram înclinați să re cunoaștem fără probe orice adevăr
rostit de alții și ne uitam la mort cu entuziasmul unui inchizitor
de când locuiesc la oraș rareori merg la vreo înmormântare
dar urmăresc cu aceeași uimire gingășia falangelor
incredibil de lungi cu care barcagiul neobosit
a tulburat apele până când trupul s-a strâns
în el însuși ca un melc cu inima calcifiată
Sursa foto: atheneum.ca
