geană înaltă

tu îmi adormi privirea mea

când îţi ridici pe buze tresărirea

pe care eu nu o cunosc

de când mi-aplec întrebător privirea.

tu îmi şopteşti poema fără glas

eu să-nţeleg din umbre ce-i iubirea.

pe buza mea necunoscută ai rămas

când coapsa mea-i acoperită cu uimirea

pe care-o strângi sub gene mici.

striveşti  sub buze seva împlinirii

înlănţuite între muzici fără glas.

lasă-mi lumina să mă pătrundă iar

în zorile de zi rotunde câte au rămas.

păşim sublim pe drumul alb spre cer

strivim şi pietrele sub tălpile cu lună

până lucesc. începe soarele s-apună

peste obraz-peste obrazul  meu celest.

când îmi aplec sprânceana matinală

s-aprind luceferi, încep şi zorile să spună

povestea lor ce par cu rădăcină-n piept

şi-n suflet de fecioară cu voce din surdină.

Sursa foto: img0.etsystatic.com